„Turneul Cupei Mondiale FIFA 2010, prezentat de Coca-Cola” e întâmpinat cu entuziasm nu doar de fani, ci și de fotbaliștii de top. După ce a atins trofeul, englezul Wayne Rooney visează la titlul mondial.
Pe 21 septembrie 2009 a demarat, la Zürich, un periplu de marcă, prin care trofeul original al Cupei Mondiale face înconjurul lumii. Partenerul acțiunii, Coca-Cola, a purtat deja trofeul prin 68 de țări, pe hartă urmând să se afle și România (între 6 și 8 aprilie). Dacă mai peste tot Cupa a fost întâmpinată de foști jucători de legendă, precum Pele (Brazilia), Lothar Matthaus (Germania), Christian Karembeu și Franck Leboeuf (Franța), Gianluigi Buffon și Bruno Conti (Italia), Anglia l-a trimis să întâmpine trofeul pe copilul său minune, Wayne Rooney. „E straniu să stau lângă trofeu” Pe 13 martie, la Londra, atacantul celor de la Manchester United a atins trofeul în fața a 4.000 de fani entuziaști. „Este un pic straniu să fiu atât de aproape de trofeu. Anglia va merge foarte bine pregătită în Africa de Sud. Sperăm la un turneu final mare, astfel încât să ne întoarcem la Londra cu trofeul”, a declarat Rooney. Anglia a cucerit o singură dată Cupa Mondială, în 1966, când a găzduit turneul final. Cu câteva luni înainte de competiție, trofeul – pe atunci „Cupa Jules Rimet” – a fost furat, dar a fost găsit câteva zile mai târziu.
articol scris de Petar RAZMOSKI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER